Ziua internaţională a romilor se sărbătoreşte în fiecare an la începutul lunii aprilie.
Ideea de a marca o astfel de zi a luat naştere la Londra, in 1971, la primul congres internaţional al romilor.
Scopul unei astfel de zile este acela de a atrage atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă romii. Ea a devenit, de asemenea, ziua memoriei romilor omorîţi de nazişti în timpul Războiului al doilea Mondial.
Pe 8 aprilie, în toate ţările lumii au loc seminarii, festivaluri sau acţiuni umanitare.
La Congresul Mondial al Rromilor, desfăşurat la Londra, în anul 1971, s-a luat decizia ca ziua de 8 aprilie să devină Ziua Internaţională a Rromilor din întreaga lume. Tot atunci a fost adoptat, ca imn internaţional al rromilor, cântecul "Gelem, gelem", de cântăreaţa şi actriţa Olivera Vuco, în cunoscutul film iugoslav "Am întâlnit şi ţigani fericiţi", peliculă ce datează din 1967.
De asemenea, a fost adoptat şi steagul internaţional al rromilor, având jumătatea de jos verde, simbol al câmpurilor înverzite, şi jumătatea de sus albastră, simbol al cerului senin, iar la mijloc o roată, simbolizând, pe de o parte, soarta, roata succesiunii vieţilor, iar pe de alăt parte nomadismul, în relaţie cu spaţiul originar al Indiei.
Două decenii mai târziu, la Congresul Mondial al Rromilor din aprilie 1990, Comisia Lingvistică a Uniunii Internaţionale a Rromilor a oficializat alfabetul internaţional standardizat al limbii rromani, decizia fiind semnată de 17 specialişti în domeniu, din diferite ţări, în prezenţa unui observator al UNESCO.
În anul 2002, de 8 aprilie, s-a sărbătorit jubileul milenar, reprezentând 1000 de ani de atestare a rromilor în Europa. Cu acest prilej unic, în numeroase ţări de pe toate continentele s-a desfăşurat Ceremonia Râului. Lumânări aprinse şi flori au fost aruncate pe ape, în memoria strămoşilor rromi care şi-au început, acum un mileniu, drumul către Europa, apoi către cele două Americi şi mai departe.
În anul 2003, în semn de solidaritate cu etnia rromilor, însuşi Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, laureat al Premiului Nobel pentru pace, a ţinut să participe, pe 8 aprilie, la ceremonia aprinderii lumânărilor, la Catedrala Centrală din Dharamsala şi să înalţe rugăciuni pentru pacea şi unitatea rromilor de pretutindeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.